Mănăstirea Moldovița

Inaltata de Petru Rares in 1532, si zugravita in 1537, manastirea Moldovita prezinta cateva trasaturi comune cu Probota si chiar cu Humorul. In primul rand, este o ctitorie noua pe locul – sau, mai precis, in apropierea – alteia mai vechi, ruinate; in al doilea rand, toate trei sunt o manifestare acelei slave imparatesti de care domnului ii placea sa fie inconjurat. In adevar, in apropierea actualei manastiri, se mai pot inca vedea ruinele aceleia pe care un act din vremea lui Alexandru cel Bun – 1410 – o pomeneste ca fiind nou zidita.

Este interesant de observat ca acelasi lucru se repeta si la Probota si la Humor, dupa cum este posibil ca si la Putna sa fie existat un asezamant mai vechi decat biserica Sfantului Stefan cel Mare iar la Neamt si Bistrita este sigur ca inainte de cele care se vad astazi au fost inaltate alte monumente. Fara indoiala, nu era o predilectie ciudata a domnului de restaura sau innoi vechile locasuri si nici nu trebuie pusa aceasta actiune exclusiv pe seama traditiei, conservator pastrata in cercurile bisericesti.

Bogatele danii, constructiile importante, caracterul fastuos,rafinat al constructiilor si al decoratiilor lor, toate aceste lucrari arata ca, departe de a fi doar sediul unor colectivitati departate de viata tarii, manastirile acestea aveau o anumita importanta sociala, se integrau in sistemul de organizare economica, sociala, politica, si chiar militara a Moldovei. In general, aceste locasuri sunt situate intradevar in zone izolate – in regiuni de munte sau in mijlocul padurilor – de multe ori la capatul unor poteci care duc spre principalele pasuri din Carpatii rasariteni.

Dotate cu averi importante fortificate, pastrand importante comori artistice – pretioase nu numai prin mestesugul cu care sunt lucrate, ci si prin materialele din care sunt facute – avand o amenajare interioara in care se poate descifra o complexitate de functii – caci daca biserica ramane cel mai important edificiu nu trebuie neglijate nici casele domnesti, nici egumeniile care imbina salile de adunare cu beciurile pentru rezerve, nici trapezele monumentale – manastirile aveau un rol important in ecologia tarii si in organizarea expoatarii resurselor inca virgine din zonele mai putin locuite, si in acelasi timp si functia militara de posturi de paza la accesele secundare care nu erau strajuite de cetati.