Aşezată între cele două râuri: Moldova şi Moldoviţa, localitatea Vama ” străjeşte” intrarea în Carpaţii Orientali, respectiv în Transilvania. Numele de „Vama” provine de la aşezarea geografică şi atribuţiile pe care le-au avut ” mai marii vremii” în această localitate, adică la vamă, respectiv vameş.
Istoria scrisă a satului Vama începe cu documentele de danie eliberate de cancelaria domnească a lui Alexandru cel Bun, începând cu anul 1418 când vorbeşte de Vama de la Moldoviţa, unde se vămuiau mărfurile care treceau din Polonia în Transilvania şi Ungaria. Punctul de vamă era, fără îndoială, mai vechi, preluat de primii domni ai Moldovei de la tătarii care au controlat teritoriul Moldovei între 1241-1359.
Veniturile vămii au fost date mânăstirii Moldoviţa în 1409, iar în 1411 pe lângă vamă, mânăstirea primeşte şi satul de la vamă, viitorul sat Vama.
Urmaşii lui Alexandru cel Bun, fiii şi nepotul, Ştefan cel Mare, întăresc dania şi precizează hotarele satului. Din documentul de la 11 februarie 1417 aflăm despre „judele Cârste”, cel mai vechi locuitor al satului, cunoscut după nume, care îndeplinea funcţii administrative şi răspundea în faţa trimişilor domniei care aveau sediul la Câmpulung.
Locuitorii satului – toţi rude între ei – aveau obligaţii faţă de mânăstirea Moldoviţa: zeciuiala din toate produsele gospodăriei şi munci la mori, drumuri, reparaţii, cărăuşii (claca), în schimbul cărora foloseau liber lemnul din pădure, puteau defrişa oricâtă pădure pentru a face păscătoare, fânaţ sau arătură.
Deşi moşia satului aparţinea titularului de drept, mânăstirea Moldoviţa, locuitorii se foloseau de suprafeţele de teren obţinute în lupta cu pădurea, le lăsau moştenire urmaşilor, băieţi şi fete, le dădeau nume după numele lor sau după destinaţia terenului, însă nu aveau titlu de proprietate, pământul rămânea mânăstirii Moldoviţa.
Nu se ştie cu precizie de când satul s-a numit Vama, care preia numele instituţiei de vamă, mutată în secolul al XVI-lea la Câmpulung. Despre denumirea Vama aflăm relativ târziu, în 1582, iar despre vămeni se vorbeşte tot mai des în documentele secolului al XVII-lea şi al XVIII-lea.
Cât timp cererile mânăstirii Moldoviţa, reprezentată prin egumeni şi călugări, au fost moderate, vămenii le-au îndeplinit fără să se ajungă la conflicte. Începând cu secolul al XVIII-lea, când mânăstirea a impus transporturi lungi şi grele (sarea de la ocnă, vinul de la Odobeşti, peştele de la bălţile Prutului), a impus restricţii la vânat şi pescuit, la vânzarea băuturilor alcoolice şi multe alte obligaţii şi interdicţii, vămenii au refuzat să se recunoască vecini, au reclamat la domnie purtarea egumenilor. Pretenţia mânăstirii de a-i transforma în robi s-a lovit de împotrivirea domniei, care emite mai multe acte ]n care reglementează raporturile dintre mânăstirea Moldoviţa şi vămeni. Totodată au fost date acte de întărire a drepturilor mânăstirii pentru monopolul asupra vânatului, pescuitului, desfacerea băuturilor, pentru perceperea zilelor de clacă (12 la număr, pe an) şi zeciuiala din toate şi din fân.
Neliniştea vămenilor era amplificată de desele năvăliri şi războaie dintre ruşi, austrieci şi turci, când populaţia fugea în păduri sau plecau în alte ţări.
În conflictul cu Mânăstirea Moldoviţa, vămenii l-au delegat pe consăteanul lor, Toader Lucan să le apere interesele, dar procesul şi Toader Lucan şi alţi fruntaşi ca Ioniţă Lucan, Grigore Badale, Toader Mândrilă şi Ioniţă Chiruţ au fost pedepsiţi cu stricarea caselor şi plata unei amenzi.
Începând cu toamna anului 1774 în partea de nord-vest a Moldovei au intrat trupele imperiale habsburgice, care se vor înstăpâni asupra acestei părţi de ţară, pe care au numit-o Bucovina. Noua stăpânire a desfiinţat cea mai mare parte a schiturilor şi mânăstirilor, lăsând mânăstirea Putna, Suceviţa şi Dragomirna. Mânăstirea Moldoviţa fiind desfiinţată, vămenii sunt dependenţi de stat, stând pe moşia Fondului Bisericesc
De la călătorii străini, dar şi de la primul guvernator militar aflăm despre Vama ca sta grupat, în zona unde este Biserica „Înălţarea Domnului”, despre curăţenia caselor şi oamenilor.
Noua stăpânire a anulat dreptul de folosire liberă a pădurii, a introdus legi noi şi dări noi, a mărit numărul zilelor de lucru, adăugând 6 zile de prestaţie, cu care s-a făcut Drumul imperial Suceava – Dorna, în 1808.
În Vama a fost fixată staţia de poştă, vama de trecere peste podul de la Moldoviţa, s-a construit un han şi s-a adus armată şi diverşi funcţionari şi meseriaşi străini.
În cadrul revoluţiei de la 1848-1849, vămenii au cerut, alături de locuitorii satelor Bucovinei, prin deputaţii aleşi, autonomia administrativă şi crearea de şcoli naţionale de toate gradele, Adresându-se parlamentului de la Viena şi Împăratului, vămenii cereau abolirea clăcii şi retrocedarea părţilor de moşie arendate evreilor.
Bogăţiile Bucovinei au fost acaparate de străini, în principal pădurile bogăţiile subsolului, întinse suprafeţe de teren agricol pe care au fost colonizaţi străini: germani, evrei şi ruteni.
Pe lângă coloniştii veniţi din Prisaca, în Vama au fost aduşi colonişti germani şi evrei. Ei deţineau toate atelierele meşteşugăreşti şi toate prăvăliile, tot comerţul.
În Vama s-au aşezat şi români veniţi din ardeal şi Maramureş, dar şi câteva familii de ucraineni, care s-au adăugat vechilor familii şi s-au integrat repede în comunitatea locală. Dezvoltarea economică, emigrările şi colonizările au dus la creşterea populaţiei de la 698 suflete în 1831 la 5306 în 1910, din care 1/3 erau evrei şi germani (1468 germani şi 618 evrei).
Manifestările conştiinţei naţionale româneşti s-au concretizat în Vama prin întemeierea, în 1860, a şcolii populare, a Cabinetului de lectură (1894), a casei naţionale (1910), a băncii populare de tip Reiffeissen (1899) care se leagă de numele cantorului Nicolae Lucan.
Vămenii au participat şi la actul unirii Bucovinei cu România, având reprezentanţi în congresul general al Bucovinei, întrunit la 28 octombrie 1918 în Sala Sinodală a Palatului Metropolitan din Cernăuţi.
În perioada interbelică în Vama se continuă procesul dezvoltării economice, apar întreprinderi noi (Fabrica „Molidul”, Fabrica de cherestea), deşi principala ocupaţie a locuitorilor rămâne creşterea vitelor, cultura plantelor, lucru la pădure şi meşteşugurile casnice care alcătuiesc ocupaţii tradiţionale.
Evenimentele politice din 1938-1940, pierderile teritoriale, declanşarea celui de-al doilea război mondial, plecarea germanilor şi deportarea evreilor din Bucovina şi Basarabia în Transnistria, pierderile şi distrugerile suferite în timpul războiului, au dus la modificarea peisajului politic şi instaurarea regimului dictatorial comunist (1947 -1989).
Evenimentele din 1989 care îndepărtează regimul comunist, au dus, printre altele, la încetarea activităţii economice în întreprinderile de stat, la şomaj şi la orientarea spre alte activităţi, printre care, un loc principal îl ocupă turismul.
Materializarea programelor forţelor politice din spectrul politic din comună, va contribui la creşterea gradului de cultură, civilizaţie şi confort. Se speră că şi Vama va beneficia de fonduri externe, care să accelereze progresul general într-o localitate, care s-a vrut să rămână comună rurală.
